Citim zilnic din poezia Renatei Verejanu, aduce noroc

Acuarelă

 

Trag plapuma ruşinii pe corpul meu bronzat:

O, cum mai latră gerul, trezind întregul stat.

Strâng pumnii disperării sub capul meu, fierbinte

Nu cred să te iubească de astăzi înainte

Aşa altcineva.

 

Ci visele ca mrejele, ca un desiş ghimpos...

Trag plapuma, trag pielea dezvelindu-mă până la os,

De parcă-ar stărui cerul

în carnea-mi să se împlânte,

Ca-n mine tinereţea o viaţă să tot cânte.

Ci alt vis mă trezeşte, mă lasă pălmuită,

Şi ca nicicând bogată, şi ca nicicând iubită...

Eu dintr-un vis în altul aş trece nopţi întregi

Când ochii tăi senini – ascultătorii regi,

Mi-s pază lângă buze, şi-mi însoţesc silaba...

Ca fiarele nicicând să-şi vâre-n cântec laba.

 

În trenul meu erai şi tu

 

Eu vin de la Zilele Nichita Stănescu... -

Vei citi în satisfacția care mă predomină...

Mă scuzi, cine ar putea să-mi spună,

De cât timp te afli lângă mine

Stăpânul ochilor triști și frumoși?

Prin câte gări am trecut împreună

În noaptea de vis,

 nedumerită și ea...

Vorbește, stăpânul gurii pline cu șoapte

Din preajma mea...

Da, eu vin de la Zilele Nichita Stănescu.

Din câte știu, eram singură în compartiment.

Undeva am mai văzut acești ochi albaștri

Ce-mi pătrund atât de tainic în piept...

Posibil, m-am dezbrăcat să dorm liniștită,

Citind din creația unui mare poet...

 

Cu martie încerc să mă-apropii

Cu martie din ochii tăi am să plec...

Niciunde

 

Şi mai zic,

că sunt mândră în sufletul tânăr…

Altă bogăţie unde să fie?

Cine-mi răspunde?

Niciunde…

Iertarea se ţine de mine din copilărie

Şi cerul iubirii în furtuni mă ascunde...

Și plouă prin mine:

Niciunde… Niciunde...

Sufletul tânăr ştie s-alinte, în siguranţă

Şi gânduri frumoase, senine, fecunde...

Îmi împrospătează sângele cu puţină speranţă…

În inima mamei e cald ca niciunde…

Şi ce mândră am fost în sufletul tânăr,

În prima mea dimineață...

Unul, Soarele, ştie tăcut a pătrude

Adâncul plin cu iubire şi viaţă…

Cine-mi răspune?…

Niciunde...

 

Niciunde,

Rog-u-te, de dragostea-mi nu te ascunde

Nor sihastru, politizat

De câte ori te-am iubit -

Atâtea secole te-am botezat

Sub privirile celor ce nu li-i dat a iubi.

După ce îţi trăieşti pe deplin adevărul

Nu ai unde ascunde mirarea

Ce pârjoleşte zarea sufletului tău

Din care frumos mă inspir...

Cine mă aude?

Răspunde!

Bat clopotele destinului meu:

Niciunde...