Poezii



Din poeziile Laureaților primei ediții a
Festivalului Internațional de Poezie - Renata Verejanu...

Ca aceste frumoase poezii să nu fie plagiate de pe NET -
noi am editat ANTOLOGIA festivalului, cu 240 de pagini...






Denisa Lepădatu

Vreau să renasc

mi-am privit muza
ce se juca
întorcându-mi dimineţile
cu capul în jos
sorbea câte puţin
din cele
douăzeci şi ceva de ore
când eu împărţeam în silabe
traiectorii universale

lasă-mă
i-am spus căutând drumul
ce desparte ziua de noapte
tu nu ştii
că soarele mă strigă pe nume
şi când îi ascult ecoul
mă îmbrac în visul acela
pentru care miroase aşa de frumos
copilăria

 

Mocanu Radu

clasa a V

POVESTEA  MEA

Fără ca să prind de veste
M-am trezit într-o poveste.
Ochii tăi, ca două fantasme,
Erau parcă rupţi din basme.

Dar un cuvânt grăbit,
Un cuvânt aruncat
A destrămat
Al nostru palat
Apoi ai plecat
Şi-n urmă-i lăsat
Un împărat
Fără de regat.

În suflet mi s-a cuibărit
Povestea fără de sfărşit.
O spun la nori, o spun la flori.
Mi-o spun şi mie uneori.

 
Mirela Goncear
Plouă cu ţărînă
 
Anost se scurge searbădă ţărînă
Peste casa mea.
Subţire crăpătura de sub uşă
Devine un tunel
Pentru străinele tiranice făpturi-
Acerbii şi avizii ochi
Ai lumii de apoi.
Oftează-n ultimul său suflu
Geamurile apăsate de afară,
Iar prin ele,
Un întuneric umed, înăbuşitor
Pătrunde,
Se tîrăşte pe podea,
Omoară jucării, înghite-ncălţăminte,
Şi fură mesele, dulapurile
Dezgolite,
Se urcă pe pereţi
Şi se admiră în oglindă,
Îmi mîzgîleşte-n negrul său ostil şi toxic
Tablourile-
Prea orbitoare şi frustrante pentru el.
Uitate conectate-monitoarele
Se sting sfioase.
Curentul istovit acceptă în capitulare
Drapelul negru, ofilit
Al beznei.
Vioara diafan amară
Fidel se-nmormîntează-n husa sa.
Se-aude doar un sunet- Plouă cu ţărînă.
 Inundată
Anost dispare-n searbăda ţărînă
Casa mea.
Afară
Doar un bocet ocazional
Al pomilor ce o înconjurau
Cîndva
Răsună-n ritmul marşului funebru-
Răscoală fără viitor În lumea de tăcere.
Sfârşitul conversaţiei

Ana Ignat

***
Mai ieri a fost o zi frumoasă,
Cu trandafiri mi-a nins în păr.
Iar azi stau singură în casă,
Imi fulgeră cu supărări.
E frig în suflet şi-i furtună,
Nu ştiu ce cale să apuc,
De undeva glasu`-ţi răsună,
Dar eşti departe... nu te-aud!

 

 

Denis Chirtoacă

CA MELCII...

Vântul apleacă verdele ram

Să ne miruiască cu rouă

Și ochii noștri plouă

Stând țintuiți într-un geam.

 

Ne divizăm în două precum amibele

Alergăm în părți opuse cu viteza luminii,

Iar timpul, tot întârzie să ne întâmpine,

Lăsând în urmă bătăile inimii.

 

Cu noi luăm pereții coșciugului și cravata,

Lumea ticsită în sticla ispitei,

Florile cu tot cu iubite,

Lăsându-i în urmă pe mama și tata.

 

Mereu în mișcare, fugim în mijlocul nopții

Prefăcând în spirală pustiul,

Ne-așternem pe spate sicriul

Ca niște melci înaintea...morții...



Ana Maria Gîbu

amintește-mi


am fugit cu sufletul tău rătăcit 
într-o noapte
folosindu-l pe post de cort 
prin deșertul negru al minții
acum este prăfuit
puțin șifonat
dar e bine...
mai poate fi așezat peste inimă
ca un șal zdrențuit de sentimente mute 
nu mă învinovăți că nu te-am luat cu mine 
în călătoria spre alte adâncuri
te-am dus sub candelabre în flăcări 
dansând 
dimineața ai devenit 
rafale de vânt 
nu mi-ai amintit să ți-l înapoiez 
era palid și tușea de ceva vreme
răcise în peșterile 
sanatoriului de sub pământ
a evadat când savuram 
ultima brioșă cu ciocolată
l-am găsit agățat în hățișul 
de vorbe
aruncate aiurea
pot să-ți înapoiez sufletul
l-am cârpit cu dragoste
este ca nou









IORDACHE NONI-EMIL

să iubesc oamenii


sub tălpi mi se creează o stare de deal
ca o arsură albastră de stomac
de formă alungită
intensă
sunt ceea ce mâine aş fi putut fi
şi
poate aceasta este singura mea stare
de care sunt în stare
lucrurile pe care mi le doresc
nu sunt amintiri
care să mă ajute să văd şi poimâine
dacă inima mea ar avea tălpi
ar pompa sânge numai să se rupă
printr-o smulgere în evadare
de roşu. ea şi-ar scutura mâinile
pentru a şti
din ce capăt începe dragostea
eu ştiu tot
ce ar trebui să mă facă arbore
mi-au mai rămas doar trei poze
fără cronologie sau autor :
3-2 /// una în care
sub colţul unei gropi
am buzunarele cusute de buze
3-1/// una în care
sunt obrazul ras al lui Dumnezeu
3-0/// una în care
migrez
între intrarea în cuib
şi demnitatea poticnirii



Andreea Violeta Bobe

Impact
Depresia sufletului se vindecă cu ceai de cicoare,
florile negre ale salcâmului se topesc, curg în ghirlande de nisip.
Miroseam culorile; comparam aroma fiecăreia.
De fiecare dată altă culoare are altă aromă, altă simțire, alt zgomot.
Violetul e cel mai profund în tot, cel mai adânc intuneric al vibrațiilor cosmice.
Ceaiul este o infuzie de lavandă și violete îmbibate în oftatul de seară al soarelui.
Băuturile aburinde nu sunt decât o infuzie de melancolie...
liniște profundă topită în tristețe.
Petalele rozalii zburau deasupra pomilor,
deasupra mărgelelor din crengi.


        
Elena STAN
 
Iubirile primăverii
Făcea primăvara copii peste tot:
Cu firul ierbii,
Cu un trandafir,
Cu un ciot...
Ce buze senzuale avea liliacul.
Ce serenadă cânta pitpalacul,
Copii în pomi, copii din flori, copii în grădină
Copii născuţi din verde şi lumină!
 
Îşi arunca primăvara rochia
Şi alerga dezbrăcată de-i săltau sânii,
Înnebuneau de hormoni parfumaţi toţi salcâmii,
Roşeau primăvaratic trandafirii...
 
Era Primăvara curtezană fără pereche,
Cu cireşe de mai la ureche,
Cu lenjerie de flori de cireş,
Cu trup roz ca floarea de măceş.
 
Cu trup zvelt de fecioară, cu surâs de copilă,
Trecea zâmbind spre lumină.
Se tăvălea prin muguri, prin iarbă şi prin flori,
În urmă-i se năşteau fiori...
 
Şi a văzut-o soarele dezmăţată pe-afară
Şi-a transformat-o-n repede în vară,
Şi-n urma ei, copii de flori,
Cu lacrimi de petale tot cerneau fiori!
 
Şi viaţa, sită de mătasă,
Punea copilăriei rochie de mireasă,
Şi se nuntea cu primăvara,
Să-şi umple cu-amintiri cămara!







ILIE VIRGIL FLORIN


* * *

Ce iau cu mine
Doar culoarea părului tău şi gustul cărnii tale...
Gustul de vânt priponit în boabe de struguri,
În petale.
Petale încă nerostuite la viaţă, aproape muguri,
roşi între soare şi ceaţă
Iau şi ochiul drept, aproape azur  limpezit în  noapte
Ochiul tău aşezat ca o cumpănă de fântână,
Şoaptele lui
le ţin şi acum în mână. Mâna cu care
orchestrez trecerea neauzită a zorilor,
pe sub sânul tău stâng,
Loc de popas al culorilor.
Mă întind. Şi mă strâng
Atât căt să încap în curcubeul care, părăsindu-ţi
Perfect imperfectul tău trup
Ţi se-adună-n picioare.
Nu pot să iau mai mult, un miros, un gust,
jumătate din ochi...
Şi pe tine toată
Pusă într-un colb de deochi
Tras pe dungă de roată...
 



 

Luca Cipolla



Psihoză


Îmi lăsai rucsacul
unde e șemineul
și mă uitai fix la un limb de trecuturi,
acolo visele erau reale
și realitatea o invenție mea.
Kerosenul încet ardea
flacăra,
așa cum logica unui copil
nu înțelege cărbunele
de Crăciun
-         nu simți nimic
și pământul devine pâine
când nu mai reflectezi
chipul unui simț ascuns.

 
Georgiana Ingrid Stoleru


Mic tratat despre stelele închinate nouă
 
visul meu se zbate în
universul mineralizat
de timp iubire eternitate.
visul meu e un poem-
scorțișoară pentru clipele gri;
el defilează la întâmplare
balansând oamenii
pe care îi poartă lejer
la ureche.
e punct de susținere pentru suflet -
mic tratat despre nemurire,
despre viața greierilor din Cipru,
ce se adună chicotind la nunta
de argint.
la ce bun să prigonim visul
spre roțile sonore ale iubirilor
apuse?
îngăduie
să fie el punct de susținere
pentru sufletul nostru;
îngăduie
să așezăm frunzulițe de nuc
în juru-i/ să-l culcăm pe partea stângă.
dacă se răsucește în coșmar
daca îți zgârie fruntea
visul își lovește singur țeasta de pernă,
afumat de alcool.


Mihaela Butuc

Buchetul de flori dintr-un vas

Zace pervazul cu amintiri.
Plin de flori, sunt trandafiri,
Care șoptesc într-un suspin:
-Eu o să vin!
Cerc uscăciune în suflet,
Pentru a smulge ecoul
Petalelor rosii-amare,
-Te chinuie dorul?
Sîngeră apa din vas
și din venele mele.
Disprețul slovelor tale
Făcut-au numai tăcere.





POPESCU ADRIAN-NICOLAE


nişte carenţe


faţa de pernă îmi săruta iar,
mult prea devreme
tâmpla abandonată,
păzită atent de buzele ei,
roşii şi mereu păcătoase
ce descătuşau până mai ieri seară
delicateţi olfactive de musk şi tutun
ascunse sub gulerul imaculat
al cămăşilor mele…
vizionam haotic
un diafilm obscur, voalat sinergic
de gene lungi şi irişi albaştri
ce-şi zugrăveau în alb
zidul amintirilor fugare…
printre umeraşe putrede,
încolonate vertebral sub scârţâit de uşi
scotoceam liturgic după amintiri
ştanţate cândva, în fugă
de vechiul Polaroid…
mă trezisem dansând nebuneşte,
fără a fi invitat,
la reconstituirea unei nunţi de molii
ce încă se împreunau haotic
prin ungherele paltonului decolorat
de soarele palid al sfârşitului de mai

Mihaela Aionesei

țarină sfântă

...și în genunchi de-ar fi să-ți port iubirea
prin cerurile mele grele
cărări aș face să-ți mai sărut odată
lutul răscopt de-atâtea frământări
să mă strecor în sânul verii cu miros de fân
al cărul dor doar tu poți să-l alini

...și de-ar fi să nu mă mai întorc
furată de oarece năluciri albastre
i-aș spune lacrimii să cate în scorburi
conturul mâinii ce mi-a legănat
în puf de păpădii copilăria

...și dacă am să uit de vatra părintească
cu motoceii prinși pe la fereastră
și umbre așteptându-mă în prag
mai lasă-mă în taină iertare să cerșesc
sătucule cu iz de Maică Sfântă
și-apoi pribeagă am să pornesc spre altă casă

 
Tatiana Scurtu-Munteanu

Prizonier în primăvara mea
 
Prizonier catrenelor furate
Din primăvara care a sosit,
Ai mâinile de dragoste pătate
Și sufletul de floare îmbâcsit.
Martirul incurabilelor vise
Mă leapădă de formele pustii
Și mă alintă în cuvinte scrise
Pe talpa primăverii timpurii.
Sihastru în timpanele tăcerii,
Rugându-se de floarea de april
Să îi închidă rănile durerii
Din așteptarea fostului copil
 


 
Sandu Cibotaru

Amurg de toamnă
Amurg de toamnă tîrzie.
Miros de stele căzute,

Perechi de suflete-nvie,

Ce fost-au în van dispărute.

 
Şi rupe din cerul de noapte
Luceferi pierduţi în gîndire,
Găsiţi în cuvinte si fapte
Filozofi ce-aşteaptă pieire.
 
Amurg de toamnă pustie.
Si curcubeul frunzelor moarte.
Cu zeci de culori ce învie
Cuvinte expuse în şoapte.
 
Rescrie din nou începutul
Şi timpu-napoi îl întoarce,
Să simtă sublim sentimental,
Ce veacuri în inimă zace.
 
Amurg de toamnă senină.
Cînd cerul de focuri se umple
M-atinge cu clipa ei fină
Şi sîngele-mi arde în tîmple.

 
Victor Rusu
Olarul
S-a stins și ultimul olar vestit


Ce aduna din țintirime fete mari

Și târguia tot lutul la olari

Până a fost pe viață răstignit.
 
Când era viu și plin de foc
Am sfătuit la un ulcior cu vin -
L-a făurit din taină și venin,
L-a-nzorzonat cu flori de nenoroc.
Mi-a dăruit și mie un ulcior neterminat
Cu fața netedă și arsă -
Era de fapt o fată prea frumoasă
Dintr-o grămadă de pământ uscat.
Și parcă e mai plină de păcat
Licoarea ce o sorb din el, în vise
Mereu în somn am pleoapele deschise:
Văd sufletul ulciorului, prin cerul despicat.
Astfel am moștenit blestemul fericirii:
Colind prin cimitire și lutul proaspăt car -
Copil nenorocit, moștenitor de har,
Ce meșterește cupe din tainele iubirii…


Aexandra Hanganu
 
VIOARA
E noaptea dezolantă
a marilor dureri,
Şi-n ea tot curg la vale,
Privirile de ieri.
 
În vechea locuinţă,
Ca un ecou se frânge,
Şi fără de credinţă,
Vioară încet plânge.
 
Şi lin ea fredonează,
O tristă melodie,
Şi sufletul vibrează,
Şi mortul parcă-n vie.
 
Ah Doamne, cât mai plânge!
Iar lacrima-i stropeşte pământul cel secat,
Şi se preschimbă-n sânge,
Ce nu va fi uitat.
 
Ecaterina Gabriela Trifoi


Acasă
Azi mă plimbam, cu gândurile mele,
Pe-o pajiște de iarbă și de flori,
Erau adevăratele comori:
Narcise, ghiocei şi viorele.
Şi printre flori se înalța o casă
Cum alta-n lume nu am mai văzut...
Ea mi-a zâmbit atunci și mi-a părut
Atât de inocentă și frumoasă!
Și emana din trupul său mândria,
Dragoste de viață şi speranță,
Căci se numea (titlu de romanță
În litere de aur) România!
Ca într-un templu am pășit, sfioasă,
Lacrimi de-argint pe-obrajii mei zâmbeau
Și florile-n grădină îmi cântau,
Căci ajunsesem, în sfârșit, acasă!
Și, în casa mea, ardea strălucitor
O tain-ascunsă-ntr-un pahar de vin,
Căci Eminescu recita divin:
„La trecutu-ți mare, mare viitor!”
„Trăiască dar Moftul român!” ne spune
Și Caragiale despre-a noastră
Țară mândră, dar cam mofturoasă,
Dar nerâzând la propriile-i glume...
Și-atuncea, îmi arăt și eu mândria,
Citind iubirea țării-n ochii lor,
Trăind și eu cu ei același dor
De țara mea, iubită România!
Ești oaza mea de dor și libertate,
Când toți ceilalți doresc străinătăți...
Cea mai frumoasă-n lume te arăți
Tu, casa mea pentru eternitate!
Vedeam, apoi, în pat, lângă fereastră,
Un înger blond, cât de profund dormea!
Și o simțeam ca pe o sor-a mea,
Atât de pură, atât de frumoasă!
Ea s-a trezit mirată, curioasă,
Cu-o inocență vie, de copil
Și, strălucind, ca luna lui april,
M-a-mbrățișat, tăcută și sfioasă.
Și-n acea-mbrățișare am simțit-o
Tânără, deșteaptă, românească,
Gingașă, puternică, firească
Și-atuncea, Doamne, cât am mai iubit-o!
Și am rugat-o, draga, să îmi spună
Numele ei și cine este ea...
„Știi, România este mama mea,
Eu sunt și mă numesc Limba Română!”





 

3 comentarii:

  1. Felicitari, tuturor! Multumiri, tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Filicitări pentru toţi participanţii în concurs.
    Ţineţi-vă de poeta Renata Verejanu,
    Domnia Sa aduce noroc.

    RăspundețiȘtergere